• Acasa
  • Specializari
  • Elevi
    • Admitere
    • Bacalaureat
    • Burse
  • Info
    • Avizier
    • Introducere
    • Istoric
    • Organizare
    • Concursuri angajari
  • Contact
    • Ai o intrebare? Ne poti suna: +40 216 670 195

Liceul "Dimitrie Paciurea"
  • Acasa
  • Specializari
  • Elevi
    • Admitere
    • Bacalaureat
    • Burse
  • Info
    • Avizier
    • Introducere
    • Istoric
    • Organizare
    • Concursuri angajari
  • Contact
  • Ai o intrebare? Ne poti suna: +40 216 670 195

Admitere

  • Home
  • Admitere
  • Admitere 2025-2026

Admitere 2025-2026

  • Posted by Mihai
  • Categories Admitere
  • Date 21 aprilie 2025
  • Comments 0 comment
  • Ordinul nr. 6480 din 30 august 2024 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2025-2026
14 – 16 mai 2025Înscrierea pentru probele de aptitudini
22 mai 2025Proba de percepție vizuală
23 mai 2025Proba de creativitate
26 mai 2025Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini
începând cu
27 mai 2025
Ridicarea copiei anexei la fișa de înscriere pentru candidații declarați REUȘIȚI și a dosarului de înscriere pentru candidații declarați RESPINȘI
10 – 11 iulie 2025Depunerea fișei de înscriere până pe 11 iulie la ora 11:00
11 iulie 2025Afișarea rezultatelor finale
începând cu
14 iulie 2025
Ridicarea adeverinței privind admiterea la Liceul  “Dimitrie Paciure” și solicitarea de foaie matricolă și fișă medicală pentru candidații declarați ADMIȘI și a dosarului de înscriere pentru candidații declarați RESPINȘI

Înscrierea pentru probele de aptitudini

Înscrierea candidaților se va face în sediul liceului din Str. Băiculești nr.29, sector 1 Bucuresti după următorul program:

  • 14 mai 2025, între orele 09:30 – 12:30 și 13:00 – 15:30
  • 15 mai 2025, între orele 10:00 – 13:30 și 14:00 – 17:00
  • 16 mai 2025, între orele 09:30 – 12:00

Acte necesare pentru înscriere

  1. Fișa de înscriere la probele de aptitudini, completată și semnată (ea poate fi descărcată aici)
  2. Anexa la fișa de înscriere eliberată de școala de proveniență în original (model)
  3. Certificatul de naștere al candidatului în original și copie
  4. Copie C.I. a părintelui / reprezentantului legal din fișa de înscriere
  5. Una dintre următoarele (dacă este cazul):
    • Copie C.I. a celuilalt părinte, în cazul în care părinții din certificatul de naștere al candidatului sunt căsătoriți
    • Copie C.I. a celuilalt părinte și acordul de înscriere semnat de acesta (el poate fi descărcat aici), în cazul în care părinții din certificatul de naștere al candidatului sunt divorțați și au custodie comună

Vă rugăm să descărcați și să completați în prealabil documentele de înscriere pentru a reduce timpul de așteptare la sediul liceului. Nu este necesară prezența candidatului la depunerea dosarului. Vă rugăm să nu aduceți documentele introduse în folii de plastic.

Probele de aptitudini

Conform Anexei nr. 3 la Ordinul nr. 6480/30.10.2024, probele de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale, profilul artistic – arte vizuale, specializarea arte plastice, arte decorative, sunt:

1. Proba de percepție vizuală

Desen de observație – studiu după natură: natură statică alcătuită din trei obiecte, dintre care cel puțin unul de rotație (vase de lut, corpuri geometrice, fructe sau legume, naturale sau mulaje, diferite obiecte). Obiectele alese se vor caracteriza prin contraste valorice, de mărime, de formă, de textură etc.

Tehnica, la alegerea candidatului: desen în creion sau în cărbune.

Timp de lucru: 5 ore.

Note:

  1. se interzice alcătuirea naturii statice din obiecte albe pe fundal alb
  2. dacă în fundal se folosește draperie, aceasta nu va avea falduri

Criterii generale de apreciere:

  • compunerea spațiului plastic (încadrarea în pagină)
  • raportul dintre obiecte (proporții)
  • forma, caracterul obiectelor și sugerarea materialității acestora
  • redarea spațiului și a volumului prin linie și valoare

Materiale necesare:

  • suport pentru hârtie (tip planșetă A3)
  • scotch de hârtie
  • creioane sau cărbune
  • gumă de șters
  • ascuțitoare
  • Hârtia de lucru

2. Proba de creativitate

O compoziție pe un subiect dat, executată, la alegerea candidatului, în culoare sau volum. Opțiunea se va preciza în fișa de înscriere.

a) Culoare

Compoziție cu personaje.

Tehnica: culori de apă.

b) Volum

Compoziție cu personaje – ronde – bosse.

Tehnica: modelaj în lut.

Timp de lucru: 5 ore.

Criterii generale de apreciere:

  • unitatea compoziției
  • expresivitatea cromatică sau, după caz, proporții, mișcare, rezolvarea plastică a volumelor
  • notă personală, originalitate, creativitate

Materiale necesare:

a) Culoare

  • suport pentru hârtie (tip planșetă A3)
  • recipient pentru apă
  • paletă pentru amestecul culorilor
  • pensule
  • culori de apă – tempera
  • Hârtia de lucru

b) Volum

  • planșetă de 35×35 cm
  • eboșoare

Lutul este asigurat de liceu.

Precizări

  1. Comisiile de examinare și evaluare, pentru toate specializările, sunt numite prin decizia Inspectoratului Școlar al Municipiului București și sunt compuse din:
    • Președinte (fără drept de notare) – directorul sau directorul adjunct al unității de învățământ
    • Secretar (fără drept de notare) – secretarul unității de învățământ
    • Membri (cu drept de notare) – doi profesori de la disciplina / specializarea pentru care candidatul susține probele. În mod excepțional, unul din cei doi membri cu drept de notare poate fi de o specializare înrudită.
  2. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă a examenului este 5 (cinci) și se stabilește ca medie aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare membru cu drept de notare al comisiei.
  3. Media finală la proba de aptitudini a fiecărui candidat este obținută ca medie aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele 1 și 2.
  4. Media minimă de promovare a probei de aptitudini, calculată în conformitate cu punctul 3, este 6 (șase).
  5. Un candidat se consideră neprezentat dacă a absentat la cel puțin una din cele două probe.
  6. La probele de aptitudini pentru profilul artistic – arte vizuale nu se admit contestații.

Desfășurarea probelor de aptitudini

Probele de aptitudini se vor desfășura în sediul liceului din Str. Băiculești nr.29 sector 1 după următorul program:

  1. Proba de percepție vizuală – 22 mai 2025, ora 09:00
  2. Proba de creativitate – 23 mai 2025, ora 09:00

Intrarea candidaților în sălile de examen se va face în intervalul 08:00 – 08:30. Candidații vor avea asupra lor Cartea de Identitate (cei care au), sau carnetul de note cu fotografie, vizat la zi și materialele de lucru. Telefoanele mobile vor fi predate asistenților din sălile de examen. Candidații au voie să își aducă, dacă doresc, o sticlă cu apă și un pachet cu mâncare.

Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini

Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini se va face pe 26 mai 2025 la avizierul liceului și pe site-ul liceului, la ora 16:00. Rezultatele vor fi afișate anonimizat.

Copia după fișa anexă pentru candidații declarați REUȘIȚI și dosarele de înscriere pentru candidații declarați RESPINȘI se vor ridica de la sediul liceului din Str. Băiculești nr. 29 începând cu data de 27 mai 2025.

Depunerea fișelor de înscriere

Fișa de înscriere eliberată de școala de proveniență va fi depusă în original la secretariatul liceului din Str. Băiculești nr. 29, pe 10 iulie 2025 și 11 iulie 2025, până la ora 11:00.

Afișarea rezultatelor finale

Afișarea rezultatelor finale se va face pe data de 11 iulie 2025, după validarea acestora la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, la avizierul liceului și pe site-ul liceului. Rezultatele vor fi afișate anonimizat, folosind codurile de la Evaluarea Națională.

Candidații declarați ADMIȘI vor ridica adeverința privind admiterea la Liceul “Dimitrie Paciurea” de la sediul liceului din Str. Băiculești  nr. 29 începând cu 14 iulie 2025.

Candidații declarați RESPINȘI vor ridica dosarele de înscriere de la sediul liceului din Str. Băiculești  nr. 29 începând cu 14 iulie 2025.

Calculul mediilor de admitere

Mediile de admitere se calculează conform Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 6480/30.10.2024.

Media finală de admitere la Liceul “Dimitrie Paciurea” se calculează după următoarea formulă:

MFA = (3 × APT + MA) / 4

unde:

  • MFA = media finală de admitere la Liceul “Dimitrie Paciurea”
  • APT = media finală la probele de aptitudini
  • MA = media de admitere (media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a)

Mediile se calculează cu 2 zecimale, fără rotunjire.

  • Share:
author avatar
Mihai

Previous post

Bacalaureat 2025
21 aprilie 2025

You may also like

Admitere 2024-2025
26 aprilie, 2024

Număr de locuri propuse, pentru anul școlar 2024-2025 la clasa a IX-a au fost propuse 96 de locuri (4 clase de 24 de locuri).   REZULTATE FINALE 2024 LISTA CANDIDATI ADMISI 2024-2025  LISTA CANDIDATI RESPINSI 2024-2025 Calendar 16 – 17 …

courses-6
Admitere 2023-2024
24 aprilie, 2023
Admitere 2022-2023
6 aprilie, 2023

Număr de locuri aprobate Pentru clasa a IX-a au fost aprobate 48 de locuri (2 clase de 24 de locuri). Calendar 16 – 17 mai 2022 Înscrierea pentru probele de aptitudini 19 mai 2022 Proba de percepție vizuală 20 mai …

Leave A Reply Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Latest Posts

Admitere 2025-2026
21apr.2025
Bacalaureat 2025
16dec.2024
Admitere 2024-2025
26apr.2024
+40 216 670 195
Str. Baiculesti, Nr. 29, Bucuresti
paciureadimitrie@yahoo.com
Luni - Joi: 12:00 - 14:00
id_paciurea3

Strada Băiculeşti Nr. 29,  Sector 1, Bucureşti

  1. Pictura de sevalet
  2. Scluptura
  3. Grafica
+40 216 670 195
paciureadimitrie@yahoo.com

2022 © Liceul Dimitrie Paciurea